Area 51- adevaratii extraterestri eram noi? (01/12/2010 12:05)

Ani de zile, Pentagonul i-a negat existenta, chiar si-atunci cand devenise de domeniul public ca acea infama bucata de desert aflata la 120 kilometri de Las Vegas, denumita Area 51, era o baza a fortelor armate SUA, destinata unor experimente super-secrete. Potrivit legendelor, in acea bucata de desert extrem de bine pazita de militari aveau loc experimente UFO: se sectionau extraterestri, pentru a fi studiati, intr-o atmosfera de X-Files. In realitate, ceea ce se stie cu certitudine este ca acolo au fost experimentate arme SF, produse insa cu tehnologii terestre, de la avionul-spion U2, la Stealth F-117A si pana la bombardierul invizibil B2.

Legenda dateaza din anii '40, cand la Roswell a fost reperat ceva ce semana izbitor cu o "farfurie" zburatoare. Potrivit documentelor, niciodata confirmate de guvernul american, in carcasa aparatului de zbor ar fi fost gasite corpurile a doi extraterestri, care ar fi fost transferate si conservate in laboratoarele secrete aflate in incinta bazei militare secrete. In 2001, in Statele Unite aparea cartea intitulata Dreamland. Autorul, jurnalistul Phil Patton, promitea sa le furnizeze cititorilor un reportaj detaliat pe tema unui mister american ce parea destinat a nu-si gasi o explicatie rationala. Titlul cartii se servea de unul dintre numeroasele nume utilizate de guvernul american pentru a defini acea zona situata in vestul Statelor Unite, in desertul Nevada, acoperita de un mister absolut: Dreamland, Area 51, Groom Lake, sau mai inocent, "parcul de joaca privat al militarilor", locul unde s-ar afla una dintre bazele militare cele mai sofisticate din lume, si unde ar avea loc cele mai inovatoare experimente tehnologice, necesare Statelor Unite pentru a-si mentine suprematia militara asupra restului planetei.

Autostrada 375 traverseaza statul Nevada, mergand de-a lungul unui orasel numit Rachel. Nu este vorba nici pe departe de vreun loc cu relevanta turistica: domina tacerea tipica desertului, intrerupta la rastimpuri doar de zgomotul provocat de motorul unui avion sau de prezenta oarecum sinistra a unui vultur. Si totusi, in fiecare zi, aici vin sute de turisti pentru a vedea cu ochii lor celebra casuta postala amplasata pe o margine de autostrada si pentru a bea ceva la "Little A'Le' Inn": barul extraterestrilor. Guvernatorul statului Nevada a botezat chiar bucata de drum de langa Rachel "Extraterrestrial Highway" (autostrada extraterestrilor), in urma numeroaselor "aparitii" ale unor presupuse "navete spatiale", survenite in anii '90 langa casuta postala utilizata de trupa de la Klass-tv drept "nada" pentru UFO.

Inaccesibila multa vreme, in 2009, zona de 20.000 km patrati unde, potrivit mitologiei ufologice, ar fi ascunse probele existentei extraterestrilor, a fost fotografiata de un satelit rusesc, iar imaginile au fost scoase la vanzare pe internet (www.terraserver.com), pe un site creat de Aerial Images, o societate din care fac parte Microsoft, Kodak, Digital si o agentie rusa. In fotografii nu se vad nici martieni, nici discuri zburatoare, dar pentru pasionatii de mistere exista multe lucruri de vazut: se vad sute de edificii, zone rezidentiale, terenuri de tenis si unul de baseball, o pista de atletism si o piscina, dar si niste cratere stranii, provocate de nu se stie ce. De fapt, mai mult decat ceea ce se vede, cred unii, este interesant ceea ce nu se vede: in toata zona, nu se vede nicio masina, nicio strada asfaltata si nicio parcare; doar cate un autobuz, catarandu-se pe cararile nepavate care dispar printre stanci, totul ducand cu gandul la existenta unei retele subterane de transport. "In zona respectiva se dezvolta proiecte secrete, importante pentru siguranta nationala", a fost singura informatie "smulsa" unei purtatoare de cuvant a Air Force, Goria Cales. Atat si nimic mai mult.

Area 51 a fost fondata la inceputul anilor '50 (asadar la inceputul Raboiului Rece), cu aprobarea presedintelui Eisenhower. Armata SUA trebuia sa puna la punct un avion in masura sa treaca nedetectat de controalele radar si sa mearga in recunoastere pe teritoriul sovietic in vederea obtinerii de informatii pretioase cu privire la armamente si arsenaluri nucleare. Aeronautica militara a beneficiat in cadrul acestui proiect de colaborarea inginerului Clarence "Kelly" Johnson, unul din pionierii aviatiei americane. Johnson si-a pus intreaga maiestrie la dispozitia guvernului si toate resursele companiei lui aeriene: Lockheed, cu sediul in California. Johnson si personalul Area 51 au elaborat, in 1954, prototipul avionului-spion botezat . U2. Intre timp, pentru a mentine secretul asupra activitatilor desfasurate in incinta bazei, presedintele Eisenhower a semnat un decret-lege care, in fapt, facea inexistenta zona de 100 km patrati din desert din jurul Groom Lake. De asemenea, Eisenhower autoriza mass-media, tot mai curioasa in legatura cu operatiunile conduse in baza din desert, sa prezinte U2 opiniei publice drept "avionul meteorologic". In urmatorii ani au fost puse la punct alte prototipuri de astfel de avioane in laboratoarele Dreamland. Aparate de zbor sofisticate precum "A12" si "Blackbird SR-71", care zburau la viteze tot mai mari gratie utilizarii tehnologiilor de avangarda si a materialelor hi-tech.

Interesul comunitatii stiintifice care gravita in jurul ufologiei incepe la finele anilor '80. In 1989, in mod deosebit, postul Klass-tv din Las Vegas transmite cateva interviuri de mare interes; intr-unul dintre ele, reporterul G. Knapp ii cere in direct lui Bob Lazàr, un fost tehnician al Area 51, sa-i dezvaluie continutul anumitor documente examinate de acesta in interiorul bazei militare. Lazàr declara ca este vorba despre dari de seama si fotografii legate de extraterestri si afirma si ca poate stabili cu exactitate locul si momentul cand navetele spatiale extraterestre se vor intoarce in Area 51. "Aparitiile" sunt filmate cum era si de asteptat de camerele Klass-tv si, in acest mod, ia amploare, in doar cateva zile, si interesul publicului cu privire la baza militara din desert.

Area 51 devine astfel, timp de multi ani, obiectivul preferat al ufologilor din toata lumea, pana in 1996, cand un studiu condus de Federations of American Scientists pare finalmente sa elucideze misterul. Initiativa, botezata "Public Eye", prevede inchirierea unui satelit particular pentru obtinerea de imagini ale zonei secrete, iar concluzia furnizata de oamenii de stiinta este clara: baza serveste exclusiv pentru punerea la punct a aparatelor de zbor avansate tehnologic. Jurnalistii care se ocupa de "cazul Area 51" se declara de aceeasi parere. Unul dintre ei, Bill Sweetman, in mod deosebit, comenteaza: "In interiorul bazei se lucreaza la invizibilitatea radarelor. Punctul forte pare a fi avionul spatial, un avion care decoleaza utilizand propria energie si cu care se poate ajunge in orice parte a lumii in mai putin de jumatate de ora".

Dreamland va reveni in centrul atentiei, in mod tragic, la finele anilor '90, in urma mortii a doi fosti angajati ai bazei secrete din desert. Avocatul J. Turley va reusi sa dezvaluie, la finele unui lung proces intentat guvernului SUA, un adevar deconcertant: ancheta, dorita cu ardoare de fosti angajati in Area 51 si de rudele muncitorilor decedati in mod misterios, certifica faptul ca in interiorul zonei militare au fost realizate experimente cu substante toxice, ale caror deseuri erau arse in interiorul bazei (angajatii numeau norul toxic "smogul londonez"). Adevarul, sau cel putin ceea ce se stie pana in prezent, pare a infatisa Dreamland mai curand drept un soi de "groapa de deseuri radioactive a Americii" sau sediu al cercetarii tehnologice in scop militar, decat un centru dedicat studierii presupuselor forme de viata extraterestra.

Martorii care, dupa ani si ani, au decis (sau mai precis au fost lasati de CIA) sa rupa tacerea in 2009, nu au fost niste "oarecare": colonelul Hugh Slater, comandant al bazei in 1960, Edward Lovick, expertul care a testat vreme de 30 de ani radare pe unele dintre cele mai faimoase avioane din lume, printre care U-2, A-12 OXCART si F-117, Kenneth Collins, pilot experimental al CIA, decorat cu Crucea de Argint, Thornton Barnes, inginer pentru proiecte speciale in cadrul Area 51 si Harry Martin, responsabil cu aprovizionarea cu carburant a avioanelor experimentale ale bazei. "Nimeni nu stia cu adevarat de existenta noastra. Nici nevestele noastre nu stiau unde mergem cand plecam de-acasa lunea dimineata si ne intoarceam de-abia vineri seara", declara Thornton Barnes. Barnes, specialist in tehnologia radar si in avioanele de vanatoare MIG sovietice, ar fi fost contactat de CIA si solicitat sa se alature unui "pool" selectionat de experti, pentru a lucra la proiecte militare. In calitate de inginer electronist pentru NASA, el a lucrat la primul avion-racheta X-15, la capsula spatiala Apollo si la vehiculele utilizate de primii astronauti la aterizarea si deplasarea pe Luna; in cadrul bazei secrete, a lucrat la dezvoltarea lui A-12 OXCART, un avion de recunoastere super-secret, construit de Lockheed Corporation. Proiect desecretizat de CIA la peste 50 de ani de la finalizarea lui.

Barnes si colegii lui au realizat 2.850 zboruri pentru testarea A-12 OXCART in afara Area 51.Aparatul putea zbura la viteza de 2.200 mile orare, la o inaltime de 90.000 de picioare; era avionul cel mai rapid din lume, pe care niciun sistem de supraveghere al URSS nu l-ar fi putut detecta vreodata. Si totusi, pe cat de imposibil de detectat, se pare ca cineva ar fi reusit sa repereze niste flash-uri luminoase, lucru care conform inginerului Barnes ar fi creat si mitul extraterestrilor asociati cu Area 51. "Am considerat ca este un lucru pozitiv. Miturile legate de OZN ne-au facut munca mult mai usoara. Adevaratii extraterestri eram noi".