În cadrul simpozionului “Ştiinţa şi fantastico-ştiinţa” organizat în anul 1984 la Roma de către cadre universitare şi cercetători italieni, astrofizicianul englez dr. Fred Hoyle i-a surprins pe participanţi afirmând următoarele:
ADN-ul n-ar fi putut apare la întâmplare pe Pământ
Viaţa este atât de completă, acidul dezoxiribonucleic este o structură elaborată în aşa fel încât un amalgam făcut la întâmplare din elemente chimice, ca cele care ar fi existat pe Pământ la început, n-ar putea determina nici măcar formarea uneia dintre cele două sute de mii de tipuri de gene existente. Universul, unde procesul complex care a dus la naşterea primilor oameni a avut mai mult spaţiu şi mai mult timp pentru evoluţie, el este sediul potrivit. Pământul nu ar avea în acest sens nici cea mai mică şansă.
Viaţa a venit de pe alte planete…
Dar cunoscutul astrofizician britanic a ajuns treptat la convingeri cu mult mai insolite şi mai profunde. În cartea sa “The Intelligent Universe”, el a dorit să demonstreze o altă ipoteză privind originea formelor vii pe globul terestru, ipoteză care a fost de altfel îmbrăţişată şi de alţi savanţi neconformişti: viaţa a venit din Spaţiu pe Pământ în anumite forme de materie vie gata structurate, care au fost ghidate în acest sens de către o inteligenţă exterioară!
Şarjând – adesea caustic – într-o argumentaţie ştiinţifică foarte variată, Fred Hoyle se exprima astfel – cu autoritatea savantului:
Savanţii au mentalitatea unei grămezi de fier vechi
“Totuşi, pe măsură ce biologii descoperă din ce în ce mai multe lucruri despre impresionanta complexitate a vieţii, rezultă că şansele unei origini accidentale sunt atât de minime, încât ele pot fi îndepărtate complet – ca şi acelea ale scrierii unei piese de Shakespeare de către maimuţe. Viaţa nu a putut apare la întâmplare…însă mulţi savanţi au făcut acest salt – de la formarea aminoacizilor izolaţi, la formarea spontană a unui întreg şir de aminoacizi cum ar fi enzimele -, în ciuda posibilităţilor practic nule ca un astfel, de eveniment să fi survenit pe Pământ.
Mulţi savanţi au “mentalitatea unei grămezi de fier vechi”. Să ne imaginăm o movilă de fiare vechi care ar conţine toate piesele unui avion Boeing 747, complet demontate şi în dezordine. La un moment dat, un vârtej al vântului ar traversa această grămadă. Care ar fi şansele ca, după trecerea uraganului, să găsim garat acolo, gata să zboare, un Boeing 747 montat complet? Atât de infime, încât sunt de râs. La fel este şi pentru naşterea vieţii datorită unui simplu hazard. Probabilitatea ca întâmplarea să producă prin aranjamente spontane sute de aminoacizi, cele două mii de enzime necesare vieţii, este exprimată de cifra 1 urmată de 40.000 zerouri!…
Viaţa vine din meteoriţi
Dar atunci, de unde poate veni viaţa? Poate că de mult timp avem răspunsul. Exact, din anul 1930. O ploaie de meteoriţi a căzut în anul 1864 aproape de Orgeuil, în sud-vestul Franţei. Din fericire, o mare parte din aceste pietre au fost recuperate şi examinate Ia microscop, la începutul anului 1930. S-a descoperit că ele conţineau carbon în cantitate importantă, sub formă de învelişuri sferice microscopice, înconjurând grăunţe de materie neorganică… Atunci când grăunţele neorganice aveau o formă neregulată, îmbrăcăminţile de carbon erau lise, ca cele ale celulelor biologice. Dar chiar mai mult, în destule cazuri, aceste îmbrăcăminţi erau duble, exact ca pereţii celulelor” biologice…
La începutul anilor ’60, cercetătorii G. Claus şi Rart Nagy – lucrând în S.U.A. – au descoperit alte structuri curioase într-un meteorit căzut în 1938 în Tasmania. Ei au găsit în acesta, îmbrăcăminţi filamentoase, asemănătoare ciupercilor microscopice. Cum datarea radioactivă arăta că meteoriţii sunt la fel de vechi ca şi ansamblul sistemului solar, dovada apărea ca fiind făcută: viaţa era anterioară însăşi Pământului, planeta noastră fiind cu ceva mai tânără decât sistemul solar.
Deci…viaţa vine din Spaţiu? Spaţiul “vid”, acest neant imens care separă stelele galaxiei noastre nu este în realitate un vid complet. Peste tot, există materie…'''