Articolul de mai jos reprezintă punctul de vedere al unor autori şi cercetători ca Zacharia Sitchin, Alan F. Alford, R.A. Boulay, Neil Freer, dr. Arthur David Horn, dr. Joe Lewels, C.L. Turnage, Lloyd Pye, Laurence Gardner şi William Bramley. Multora o să li se pară science-fiction, dar autorii mai sus menţionaţi pretind că se bazează pe documente şi înscrise străvechi. Aşadar, să vedem povestea despre Anunnaki:

Cu circa 450.000 de ani în urmă, un grup de umanoizi extratereştri, călători prin spaţiul cosmic, au sosit pe Pământ. Ei au venit de pe o planetă de trei ori mai mare decât Terra, planetă pe care sumerienii o numeau Nibiru. Aceasta era descrisă în literatura antică sumeriană ca fiind cea de-a douăsprezecea planetă a sistemului nostru solar.

Anunnakii, proveniţi de pe Nibiru

Nibiru, numită şi „Planeta Trecerii”, pentru că orbita sa trece prin sistemul solar între Marte şi Jupiter, se roteşte pe o orbită de formă eliptică, în jurul Soarelui. Nibiru a fost reprezentată în numeroase societăţi omeneşti (mai cu seamă în cea egipteană) sub forma unui „disc înaripat”, un cerc cu aripi de o parte şi de alta. Viaţa pe Terra a evoluat bazându-se pe rotirea sa în jurul Soarelui, rotire care durează un an calendaristic, anume anul solar. Viaţa pe Nibiru s-a dezvoltat bazându-se pe rotirea sa pe orbită timp de un an în jurul Soarelui, an ce echivalează cu 3 600 de ani pământeşti. De aici rezultă în mod logic faptul că viaţa pe Nibiru ar fi evoluat ceva mai curând decât pe Terra. Această nepotrivire de timp ar putea fi, de asemenea, ilustrată referindu-ne la modul în care o insectă, a cărei viaţă durează doar o săptămână, l-ar putea percepe pe un om cu o durată normală de viaţă ca fiind nemuritor.

Anunnakii au aterizat în Mesopotomia, direct de pe Nibiru

Aşadar, cu aproximativ 450.000 de ani în urmă, în timpul celei de-a doua Ere Glaciare de pe Terra, locuitorii de pe Nibiru, care dispuneau de o tehnologie foarte avansată – sau Anunnaki, aşa cum erau denumiţi în textele sumeriene – au călătorit către Pământ, în timp ce cele două planete s-au apropiat foarte mult una de alta. Potrivit relatărilor sumeriene privind această problemă, primele lor aterizări au avut loc în apă, la fel cum propriii noştri astronauţi au aterizat mai întâi în ocean la întoarcerea din misiunile lor din cosmos. Este prin urmare logic faptul că aceşti astronauţi antici ar fi căutat pentru derularea misiunilor o tabără de bază care să le asigure atât o climă temperată, cât şi o sursă sigură de apă potabilă şi de combustibil. Un singur loc de pe Terra a întrunit toate aceste criterii: Mesopotamia. Văile fluviilor Ind şi Nil erau alte două opţiuni bune, dar ele nu ofereau acces uşor la rezervele de combustibil fosil, care sunt încă îndestulătoare în sudul Irakului.

Sub conducerea fiilor şefului lui Anunnaki, Enlil şi Enki, începe colonizarea Pământului

Cu ajutorul conducătorului suprem al Nibirului – numit Anu, sau An, sau El, depinde de sursele folosite – supraveghind eforturile lor de pe planeta natală, Anunnaki au început o colonizare sistematică a Terrei sub conducerea celor doi fii ai lui Anu, Enlil şi Enki. Toţi liderii Anunnaki şi-au asumat mai târziu rolul de „zei”, sau Nefilim, în faţa supuşilor lor umani. Un fapt destul de uimitor îl reprezintă acela că unul dintre aceşti Nefilim se numea ****. În faţa acestei dovezi nu putem decât să ne întrebăm dacă nu cumva ocultiştii germani ai secolului XX ştiau de această legătură.

Enlil era comandantul misiunii, în timp ce Enki era director executiv şi responsabil ştiinţific. Din cauza prevederilor protocolului nibirian, între cei doi fraţi vitregi s-a declanşat imediat o duşmănie cruntă şi de lungă durată. La fel ca şi în cazul dinastiilor ulterioare pământene, primul născut, Enki, a fost privat de drepturile sale de moştenitor (căpătând un statut secundar în familia regală) deoarece mama lui nu era soţia legitimă a lui Anu. Acest lucru l-a înlăturat de la succesiunea la tron. Totuşi, Enki a fost cel care a condus prima expediţie către Terra.

Într-un text bine păstrat, care a ajuns până la noi, Enki şi-a descris aterizarea în Golful Persic: „Când m-am apropiat de Terra, aceasta era acoperită de o mare inundaţie. Când m-am apropiat de luncile sale verzi, de mormanele de pământ şi de dealuri, la comanda mea au fost construite baraje şi şanţuri de irigaţii. Mi-am construit casa într-un loc pur…”

Enki era atât savant, cât şi inginer. La comanda lui, mlaştinile de pe partea de nord a malului Golfului Persic au fost secate, în locul lor fiind construite şanţuri şi sisteme de irigaţii, iar cursurile fluviilor Tigru şi Eufrat au fost unite printr-un sistem de canale. Curând, de pe planeta natală au sosit întăriri în sprijinul celor de pe Pământ, întăriri aflate sub conducerea primului fiu al lui Enki, pe nume Marduk.

Anunnaki aveau nevoie de aurul de pe Terra pentru a-şi salva stratul de ozon de pe Nibiru

După scurgerea câtorva mii de ani pe scara terestră de timp – dar numai câţiva ani pe scara de timp annunakiană – a fost construită o colonie înfloritoare a acestor vizitatori extratereştri, atenţia lor concentrându-se asupra obiectivului lor principal, reprezentat de căutarea aurului. Aceşti colonişti spaţiali urmăreau de fapt acapararea bogăţiilor minerale ale Terrei – mai cu seamă a aurului – pentru a le putea folosi pe planeta lor natală.

Lloyd Pye explica: „Anunnaki căutau aurul pentru a-şi salva atmosfera planetară, care, din câte se pare, dezvoltase găuri ce semănau cu cele pe care le-am creat noi înşine în atmosfera terestră prin distrugerea stratului de ozon cu ajutorul hidrofluorocarburilor. Soluţia găsită de Anunnaki pentru rezolvarea acestei probleme a fost aceea de a dispersa fulgi foarte subţiri de aur în straturile superioare ale atmosferei lor planetare pentru a cârpi aceste găuri… Ironia sorţii face ca savanţi de azi de pe Terra să recunoască faptul că, dacă am fi vreodată forţaţi să reparăm propriul strat de ozon de deasupra planetei noastre, atunci împrăştierea în atmosferă a unui strat subţire de particule de aur ar fi cea mai bună cale de urmat în acest sens.”

Mine de aur de pe Terra ce datează de circa 100.000 de ani!

Din câte se pare, o încercare iniţială de extragere a aurului din Golful Persic prin intermediul unui sistem de tratare a apei, s-a dovedit nepotrivită nevoilor. Anu, împreună cu fiul său Enlil, a vizitat colonia, cerându-i lui Enki să găsească mai mult aur decât până atunci. Lui Enlil i s-a încredinţat comanda supremă a coloniei de pe Terra, în timp ce Enki a condus o expediţie în Africa şi, în cele din urmă, în America de Sud, unde au fost construite mine de extragere a aurului.

Dovezile ce vin în sprijinul existenţei unei astfel de exploatări timpurii a aurului ne-au parvenit din studiile efectuate pentru Corporaţia Anglo-Americană – o importantă corporaţie minieră sud-africană din anii ’70. Savanţii acestei companii au descoperit existenţa unor mine antice de extragere a aurului, mine datate cu 100.000 de ani înainte de Hristos. Nişte săpături miniere la fel de vechi s-au descoperit pe teritoriile Americii Centrale şi de Sud. Prin urmare, eforturile de exploatare a minelor făcute de anunnakieni aveau un caracter mondial şi ele ar putea explica răspândirea timpurie a oamenilor pe tot cuprinsul Terrei.

Alte argumente ce vin în sprijinul efectuării unor călătorii atât de lungi pe tot cuprinsul Terrei pot fi găsite prin compararea numelor unor oraşe antice mesopotamiene, aşa cum au fost consemnate de geograful grec Ptolemeu, care a trăit în secolul al II-lea d.Hr., cu cele ale omoloagelor lor din America Centrală.

Mesopotamia – Chol; America Centrală - Chol-ula

Mesopotamia – Colua; America Centrală – Colua-can

Mesopotamia – Zuivana; America Centrală – Zuivan

Mesopotamia – Cholima; America Centrală – Colima

Minereul brut extras era apoi transportat de la minele îndepărtate cu ajutorul navelor transportoare, fiind adus înapoi în Mesopotamia, pentru a fi topit şi procesat în lingouri sub forma unor clepsidre, denumite ZAG sau „preţioasele purificate”. În timpul săpăturilor arheologice, au fost descoperite atât numeroase gravuri reprezentând asemenea lingouri, precum şi câteva dintre aceste lingouri în sine.

Într-o încercare de a pune capăt rivalităţii crescânde dintre fraţii vitregi Enlil şi Enki, tatăl lor, Anu, i-a încredinţat lui Enlil conducerea coloniei mesopotamiene de la E.DIN – care poate că reprezintă originea numelui Eden, cunoscut din Biblie – în vreme ce pe Enki l-a numit la conducerea ţinutului AB.ZU sau Africa, care în traducere înseamnă „ţara minelor”.

Munca grea din mină oferă Anunnakilor ideea creării unui muncitor primitiv, numit…Adamu! (adică, acel Adam din Biblie)

Alte probleme pentru aceşti colonişti extratereştri au apărut din cauza schimbărilor climei de pe Terra, care au generat numeroase greutăţi printre Anunnaki şi pentru neobosita trudă în mină. Într-un text sumerian se spunea: „Atunci zeii [Anunnaki], ca şi oamenii, suportau munca şi sufereau oboseala, oboseala zeilor era mare, munca era grea şi necazurile erau multe.”

Aprofundând munca lui Sitchin, cercetătorul Horn spune: „Anunnaki extrăgeau aur de pe Terra de mai bine de 100.000 de ani, atunci când Anunnaki simpli, care efectuau munca extenuantă din mine s-au revoltat contra acestei situaţii, cu vreo 300.000 de ani în urmă. Atunci, Enlil, comandantul lor şef, a vrut să-i pedepsească sever şi a convocat o Adunare a Marilor Anunnaki, adunare la care participa şi tatăl său, Anu. Acesta a fost mai înţelegător faţă de suferinţele minerilor. El a văzut că munca răsculaţilor era foarte grea şi că suferinţele lor erau considerabile. Atunci a întrebat cu voce tare dacă nu cumva mai exista şi o altă cale de a obţine aurul. În acest punct al discuţiei, Enki a sugerat necesitatea creării unui Muncitor Primitiv, numit Adamu, care să preia munca grea de pe umerii minerilor Anunnaki. Enki a arătat că un umanoid primitiv, pe care noi îl numim Homo erectus, sau un umanoid îndeaproape înrudit cu acesta, exista deja în ţinutul Abzu (Africa), unde lucra el.”

„Să facem om după chipul nostru, după asemănarea noastră…” aşa a decis Adunarea generală Anunnaki

Planul lui Enki de a crea o rasă de muncitori a fost aprobat de către Adunare şi acesta a constituit punctul de plecare al originii omenirii, conform relatărilor sumeriene. Această explicaţie clarifică şi unul dintre cele mai enigmatice versete din Biblie. După ce aceasta ne asigură că există un singur Dumnezeu adevărat, în Geneza, 1:26, Dumnezeu este citat ca spunând: „Să facem om după chipul nostru, după asemănarea noastră…” Acest verset poate avea două explicaţii: prima fiind aceea ca pluralul Elohim din Vechiul Testament, interpretat ca însemnând „Dumnezeu” de către autorii monoteişti care au scris Geneza, s-ar fi putut referi într-adevăr la Adunarea Anunnaki, care a aprobat crearea omului, şi cea de-a doua, ideea de a crea om „după chipul şi asemănarea noastră” ar fi însemnat pur şi simplu efectuarea unor manipulări genetice asupra unei specii deja existente şi nicidecum crearea unei rase noi.

După explicaţiile lui Sitchin, „aşa după cum ştiu acum atât orientaliştii, cât şi cercetătorii Bibliei… editarea şi rezumarea de către redactori a Cărţii Genezei [a fost] făcută asupra unui text mult mai vechi şi extrem de amănunţit, transcris pentru prima dată în Sumer”.

Medicul Anunnaki, Ninti, împreună cu Enki, fac experimente genetice

Medicul misiunii Anunnaki de pe Pământ era o femeie pe nume Ninharşag, cunoscută de asemenea şi sub numele de Ninti, care deja efectuase experimente genetice împreună cu Enki. Pe cel puţin unul dintre cilindrele sumeriene ce foloseau drept sigiliu, o ilustraţie care îi înfăţişează pe Enki şi pe Ninti îi reprezintă înconjuraţi de fiole sau vase de lut, o masă, rafturi, o plantă şi un asistent, scena semănând izbitor de mult cu cea dintr-un laborator modern.

Potrivit legendelor sumeriene, ei au dat naştere multor fiinţe modificate genetic, dintre care cităm animale cum ar fi: tauri şi lei cu capete de om, animale înaripate, precum şi maimuţe şi umanoizi cu capete şi picioare de capră. Dacă toate acestea sunt adevărate, este clar că astfel de experienţe ar fi putut reprezenta sursa apariţiei numeroaselor legende în care se vorbea despre existenţa unor fiinţe „mitologice” şi a unor supraoameni, precum Atlas, Goliat, Gargantua, Polifem, Typhon.

În secolul al XIX-lea, în urma săpăturilor arheologice, au fost scoase la suprafaţă, în locul unde cândva se găsea palatul regelui asirian Sargon al II-lea, care a condus Mesopotamia între anii 721 şi 705 î.Hr., nişte statui enorme în formă de sfinx. Printre aceste statui se găsea şi una care reprezenta un taur înaripat cu cap de om şi un leu cu cap de om. Multe dintre aceste comori artistice au fost achiziţionate de John D. Rockefeller şi transportate la New York.

Adam, primul pământean, combinaţia dintre un bărbat Anunnaki şi o femeie umanoidă din Africa

Relatarea sumeriană referitoare la crearea primului bărbat al cărui nume se scria LU.LU în sumeriană sau Adama în ebraică, a cărui traducere literală înseamnă „Om al Pământului”, sau, mai simplu, „pământean” este suficient de limpede în lumina cunoştinţelor noastre contemporane referitoare la donare. Enki şi Ninharşag au luat celula reproducătoare sau ovulul de la o femeie africană primitivă din rasa humanoizilor, fertilizându-l cu spermatozoizii unui tânăr bărbat Anunnaki. Ovulul fertilizat a fost apoi plasat în uterul unei femei Anunnaki (din câte se ştie, aceasta ar fi fost însăşi Ninti, soţia lui Enki), care ar fi dus sarcina la termen, născând copilul. Deşi a fost nevoie de cezariană, în urma acesteia a venit pe lume un tânăr mascul sănătos, pe nume Adama, care reprezenta un hibrid produs pentru prima oară pe Pământ, anticipând legile evoluţiei naturale cu milioane de ani.

Potrivit povestirilor sumeriene antice, „atunci când oamenii au fost creaţi, ei nu ştiau să mănânce pâine, nu ştiau să se îmbrace cu veşminte, mâncau plante, luându-le cu gura, precum oile, şi beau apă din şanţ…” După aceea, Enki şi Ninharşag au continuat să producă mai mulţi Adama, atât bărbaţi, cât şi femei, cu toate că în acea epocă nu erau capabili să se reproducă şi trăiau foarte puţin, comparativ cu Anunnaki. Acest lucru se pare că era făcut într-un efort conştient de a preveni orice competiţie la adresa Anunnaki din partea noii rase umane. Este interesant de notat faptul că, potrivit spuselor din Geneza, 3:5, primul ordin al lui Elohim a fost acela ca omul, sub forma alegorică a lui Adam şi a Evei, să rămână ignorant: „Dar Dumnezeu ştie că, în ziua când veţi mânca din el, vi se vor deschide ochii şi veţi fi ca Dumnezeu, cunoscând binele şi răul.”

Adam-ul sumerian şi Adam-ul din Biblie

Se pare că există câteva legături între versiunea sumeriană a legendei referitoare la crearea omului şi cea din Biblie. Biblia vorbeşte despre faptul că femeia ar fi fost creată din coasta bărbatului.

„Marele sumerolog Samuel N. Kramer a arătat faptul că povestea referitoare la originea Evei care a fost creată din coasta lui Adam a izvorât probabil din dublul înţeles al cuvântului sumerian TI, care înseamnă atât „coastă”, cât şi „viaţă”, explica Horn. Aşa că este posibil ca Eva să fi primit „viaţă” de la Adam fără ca vreun os să fi fost implicat în acest proces, sau materialul genetic folosit în cadrul acestui proces este posibil să fi fost extras din măduva oaselor lui Adam.

Laboratorul care a produs primii Adama era denumit de sumerieni SHI.IM.TI sau „casa în care este respirat vântul vieţii”. Comparaţi această expresie cu Geneza, 2:7, în care Dumnezeu, după modelarea omului „din praful pământului” sau Adamu (care înseamnă „pământ”), „i-a suflat în nări suflare de viaţă”. “Adam a fost primul copil născut în eprubetă”, proclama Sitchin după naşterea în eprubetă a primului copil al epocii moderne şi contemporane, în anul 1978. El vedea această naştere modernă ca pe un sprijin în favoarea corectitudinii traducerilor din limba sumeriană făcute de el, în special ca argument al faptului că ştiinţa modernă a început să-şi facă o idee despre manipularea genomului uman numai în secolul XX.

Caduceul, şerpii încolăciţi, străvechi simbol sumerian, reprezintă, de fapt, moleculele de ADN

Faptul că sumerienii antici au transmis din generaţie în generaţie simboluri reprezentând de mult-uitata ştiinţă a donării, este sugerat de caduceu, care reprezintă emblema medicilor chiar şi astăzi. Acest simbol antic al tratamentului medical dătător de viaţă reprezentat de şerpii încârligaţi de-a lungul unui baston înaripat seamănă extraordinar de mult cu lanţurile dublu spiralate ale moleculelor de ADN (acid dezoxiribonucleic), care a fost descoperit abia în anul 1946, fiind compus din aminoacizii din celula umană, care depozitează amprenta genetică a respectivului individ. Prin intermediul manipulării ADN-ului se poate obţine o clonă (duplicat) sau un hibrid.

Primii oameni provin din Africa, dar diferiţi de omul din Neanderthal

Dovezile referitoare la faptul că primii oameni sunt originari din Africa s-au tot acumulat din anii ’70 încoace, când pe acest continent au fost descoperite unele dintre cele mai vechi rămăşiţe preumane. Oasele lui „Lucy” şi ale altor australopiteci indicau clar faptul că primatele timpurii trăiau în acea zonă de pe Pământ cu mai bine de trei milioane de ani în urmă, dar nu erau atât de evoluate ca omul de Neanderthal. Contrar credinţelor populare, savanţii CP. Groves, Charles E. Oxnard şi Louis Leakey au căzut de acord asupra faptului că australopitecul era total diferit din punct de vedere morfologic de oameni. Referindu-se la asta, Groves comenta: „Ar fi nevoie de aplicarea « principiilor nedarwiniene » pentru a explica orice legături existente între « Lucy » şi oamenii din epoca modernă şi contemporană.”